gracias

Spania. Putand ieri doar sa-mi arunc o privire asupra Barcelonei, fiind in trecere cu autobuzul, am ajuns la cateva concluzii pripite, la propriu. Spanioli ca Cervantes, Lorca, Bunuel, Almodovar, Balboa, Pizzaro, Velazquez,Goya, Miro, El Greco, Dali, Gaudi, Picasso, Placido Domingo sunt probabil doar niste mici vectori generatori ai acestui spirit de inovatie, de perseverenta, de ambitie, ai acestei dorinte arzatoare de a excela, de a intrece, de a fi primii intr-un domeniu. Barcelona e incantator de neconventionala, socant de diversa, relaxant de unitara. Toata arhitectura Modernista, cum o numesc ei, cu toate cladirile ei frapante, unice si desfatatoare pentru ochi nostri admirativi, cu toate constructiile sfidatoare parca legilor fizicii, cu utilitate practica sau “doar” estetica, de neconceput pentru ratiunea noastra insetata de comoditate si siguranta, desi diverse, toate se armonizeaza sub dorinta de a inova, de a soca, de a atrage strigate de ura sau iubire la prima vedere. Arhitectura din centrul vechi al orasului pastreaza ea in sine o unitate stilistica, cu inima sa gotica si poteci inguste care te vor explorator la inceput, si ratacit apoi. Mai este partea numita Montjuic, cu muzee, galerii de arta, gradini si cluburi de noapte, imbiandu-te nu doar la un agrement diurn, ci si la o dezlantuire nocturna. Toate aceste trei parti se imbina si ni se infatiseaza concordios sub egida conservarii, valorificarii si inovatiei spaniole. Gracias.

Btw, gracias vine de la Gracias, numele unui mic oras din americanul Honduras. Se spune ca exploratori spanioli, epuizati, infometati si aproape muribunzi, dupa ce au strabatut un lung teren ostil al unor munti, ajungand in Gracias au fost primiti cu bunavointa si toate cele necesare supravieturii. Si asa s-a impamantenit.